Este acceptat faptul
că schimbarea unui sistem complex profund înrădăcinat este
practic imposibilă. Modelul economic neoliberal occidental este un
exemplu grăitor în acest sens; chiar dacă eșuează, este
incapabil să se adapteze la această realitate.
Este un sistem care este condus de avariție, cu excluderea oricăror altor alternative, nu există răbdare pentru rezultat - acesta trebuie să fie imediat, căci răbdarea nu este salutată ca o virtute în acest sistem.
Sistemul a fost întotdeauna binevoitor cu cei care l-au creat pentru propriul lor beneficiu.
Pentru o perioadă scurtă de timp, a asigurat o clasă de mijloc occidentală mulțumită. Dar a fost întotdeauna crud și brutal cu cei din națiunile "mai mici" din Sudul global.
Sistemul a avut putere, putere militară care a fost necontestată până relativ recent.
Armata a fost acolo pentru a se asigura că națiunile au rămas în modelul neoliberal dominat de Dolar.
Chiar și atunci când o țară a încercat să se elibereze de modelul imperiului, nu avea unde să se ducă. Nu a existat nicio alternativă la sistemul financiar și bancar internațional.
Până acum.
Sistemele rareori se schimbă în mod eficient, rareori evoluează. Sunt depășite de sisteme mai bune, sisteme care, în timp, fac ca vechile sisteme să devină învechite.
Suntem martori la acest lucru acum, când modelul economic al Chinei câștigă favoruri în întreaga lume.
Cu mai mult de 150 de țări care au încheiat parteneriate cu China în cadrul BRI (Belt and Roads Initiative), abordarea Chinei este în contrast evident cu experiențele anterioare ale țărilor partenere în ceea ce privește mentalitatea imperiului occidental.
Abordarea chineză de tip "win-win", cu beneficii reciproce, generează multă bunăvoință la nivel global. Generarea de bunăvoință nu a fost niciodată o preocupare a Occidentului, care nu avea nevoie de ea, putea doar să preseze sau să amenințe națiunile pentru a se supune voinței sale.
BRI a fost defăimată în Occident ca fiind o ”capcană a datoriilor” ca și cum țările din Sudul global nu ar ști ce este o capcană a datoriilor… Toate au cunoscut FMI.
Cu toate acestea, pînă și la Universitatea Harvard au apărut puncte de vedere care contrazic argumentat această percepție.
În perioada 2000-2019, China a anulat împrumuturi de peste 3,4 miliarde de dolari și a restructurat datorii africane de peste 15 miliarde de dolari.
În vară a anunțat că anulează 23 de împrumuturi fără dobândă pentru 17 națiuni africane.
De asemenea, China își mărește investițiile în Africa, fiind planificate mai multe proiecte de infrastructură pe întregul continent.
Diferențele dintre abordarea chineză și cea a FMI sunt clare aici. FMI este un instrument al capitalismului financiar occidental, iar modelul său de imperiu a fost întotdeauna acela de a menține Sudul global sărac și slab și, astfel, mai ușor de exploatat.
Modelul chinezesc este invers, el depinde de prosperitatea pentru toți. Mai multă prosperitate, mai mulți clienți, mai multe oportunități de afaceri.
Motivațiile Chinei au fost mult timp puse sub semnul întrebării, cu siguranță nu este vorba de altruism, dar nici de un comportament de prădător; China este foarte clară în expunerea intereselor sale.
Partidul Comunist conduce încă China, dar economia este orice, dar nu comunistă.
Înainte de reformele introduse de Deng Xiaoping în 1979, China abandonase deja multe dintre principiile comunismului. Învățaseră din propriile eșecuri în ceea ce privește colectivismul și controlul producției de către stat, fiind, de asemenea, martori ai acestor eșecuri în Rusia sovietică.
Principala lecție pe care au învățat-o a fost că fixarea pe "distribuirea bogăției" a ratat esențialul: trebuie să creezi bogăție înainte de a o distribui!
Și au mai înțeles și că numai întreprinderea privată oferă stimulentul pentru crearea bogăției necesare.
Creșterea economică a Chinei din 1980 încoace a fost determinată în principal de întreprinderile private. Sectorul de stat al Chinei acoperă, în principal, sectorul energetic, educațional, medical, bancar, al transporturilor și al infrastructurii.
Toate elementele esențiale ale vieții de zi cu zi și ale afacerilor, pentru a fi clar, niciuna dintre acestea nu este gratuită, dar sunt accesibile, iar necesitățile de bază ale vieții nu reprezintă o parte uriașă din venitul mediu al chinezilor. Astfel s-a eliberat o buna parte din venituri pentru a deveni disponibilă cheltuirii în economie.
Statul asigură infrastructura de clasă mondială și energia la prețuri accesibile necesare pentru a conduce o afacere funcțională. În China, sectorul de stat este acolo pentru a facilita afacerile private, nu pentru a concura cu acestea.
Avantajele competitive care au impulsionat creșterea Chinei la nivel mondial au apărut datorită mediului de afaceri favorabil creat de guvern.
Modelul lor de "bancă publică" permite Chinei să construiască proiecte de infrastructură uriașe cu împrumuturi pe termen lung cu dobândă redusă. Nu doar în China, ci în peste 100 de țări din întreaga lume. Acestea produc creștere, dezvoltare și prosperitate. Din păcate, în Occident, capitalul privat evită dezvoltarea infrastructurii, deoarece randamentele sunt prea mici și durează prea mult până la maturitate.
V-ați întrebat vreodată de ce nu se mai construiește nimic în Occident? De-asta!
Modelul de "capitalism financiar" din Occident stimulează toate lucrurile greșite. Prădătorii financiari au fost detașați de economia reală, fizică, pentru prea mult timp. Aceasta se află în centrul problemelor cu care se confruntă acum Occidentul.
Modelul Chinei este mai degrabă "capitalismul industrial", așa cum se întâmpla în Occident, pe vremea când încă se investea în industrie. Când se investește, construiește și se dezvoltă infrastructura socială, toată lumea câștigă, cu excepția, desigur, a prădătorilor financiari.
Sistemul bancar național, public, este ceea ce puterile financiare combat violent de secole. Și continuă să facă acest lucru.
Potrivit Băncii Mondiale, peste 70 de țări se apropie periculos de mult de intrarea în incapacitate de plată a datoriilor lor internaționale. În mod tradițional, FMI s-ar afla deja în aceste țări pentru a administra unele soluții neoliberale la problemele lor.
Cu toate acestea, ei nu au soluții care să ofere soluții pentru oamenii înfometați, din ce în ce mai furioși, care nu își pot permite necesitățile de bază ale vieții. Singura preocupare a FMI este că, indiferent de problemele unei țări, serviciul datoriei este cel mai important lucru. FMI nu este cunoscut pentru natura sa iertătoare atunci când vine vorba de datorii și, după cum era de așteptat, îi pasă prea puțin de bunăvoință.
Iertarea datoriilor în Africa a demonstrat că China este rezonabilă și înțelegătoare față de problemele altor națiuni. Pentru multe țări aflate în suferință, China poate fi ultima și cea mai bună speranță de a evita un viitor sub controlul financiar al FMI.
Multe țări din Africa și America Latină se îndepărtează de sistemul financiar occidental și își dezvoltă propriile monede regionale. Aceste țări nu au avut niciodată ocazia de a-și dezvolta propriile economii independent de interferențele occidentale. Pentru ele, exemplul oferit de modelul economic chinezesc arată cum o țară poate ieși din sărăcie absolută pentru a deveni cea mai dinamică economie din lume în doar 3 generații.
Nu este necesar să se adopte modelul politic al Chinei, iar China nici măcar nu sugerează acest lucru. Cu toate acestea, lecțiile economice învățate de la China cu privire la modul în care se poate conduce o economie politică, cum să se industrializeze și să se dezvolte, pot și vor fi folosite de multe dintre noile națiuni independente.
Modelul neoliberal se află în agonie, este pe cale să declanșeze un cataclism financiar global asupra tuturor și totuși își permite să dea lecții țărilor despre economiile lor. Este un sistem care nu se poate proteja de propria lăcomie și aroganță, iar acum toți vor plăti.
La fel ca modelul chinezesc, modelul neoliberal a depins de prosperitatea economiilor lor interne, dar, spre deosebire de chinezi, nu au investit niciodată în această prosperitate.
De zeci de ani, în America de Nord sau în Europa de Vest s-a construit puțină sau chiar deloc infrastructură, iar dovezile acestui fapt sunt peste tot și pot servi drept metaforă pentru decăderea mai largă a societății. Neoliberalismul nu va dispărea peste noapte, dar s-a dovedit a fi învechit, expus la vedere de un model și o mentalitate mai echitabilă și mai productivă. Multe țări vor fi forțate să își reseteze economiile pe termen scurt; puse în situația de a alege, majoritatea țărilor nu ar alege modelul neoliberal, ci un altul, un sistem mai bun, precum cel chinezesc, dar cu propriile caracteristici naționale unice.
În 2008, când sistemul financiar occidental s-a prăbușit ultima dată, a amenințat să dărâme odată cu el și economia mondială. În timp ce în Occident răspunsul a fost austeritatea și reducerile de personal, China a lansat inițiativa BRI și a crescut investițiile în toate domeniile.
La începutul crizei, a pierdut 30 de milioane de locuri de muncă dar China le-a înlocuit într-un an.
Politicile Chinei au salvat economia mondială de la un colaps total prin creșterea achizițiilor de materii prime și produse alimentare. Ea se confruntă acum cu o dilemă similară. Cu o filozofie economică care depinde de prosperitatea globală, ce te faci când toată lumea este falită?
Dacă nu ajută țările partenere să își reconstruiască economiile, propriul model va fi în pericol.
Decuplarea despre care se vorbește de mult timp se întâmplă deja.
Se conturează blocuri distincte SUA/Europa, Rusia, China, țările sunt presate de Occident să nu facă afaceri cu cealaltă parte.
Amenințarea cu sancțiuni nu mai are greutatea de odinioară, fiind în general respinsa și ignorată.
Majoritatea națiunilor proclamă neutralitatea, cel puțin în mod public.
Cu toate acestea, destul de curând, este probabil ca majoritatea țărilor, chiar dacă cu reticență, să fie nevoite să aleagă cu care dintre cele două sisteme financiare incompatibile vor să se alinieze.
Iar deja unul dintre ele este învechit.