La început, obiectivele anunțate în mod explicit ale OMS au fost: demilitarizarea (în sensul că Ucraina revine la o forță militară rezonabilă pentru dimensiunea sa și care nu poate face rău Rusiei), denazificarea (eliminarea naționalismului extremist și a persecuției rușilor și a vorbitorilor de limbă rusă), asigurarea neutralității Ucrainei și forțarea Ucrainei să accepte dorința DNR, LNR și a Crimeei de a se alătura oficial Rusiei.
Doar ultima poate sa fi fost inacceptabilă pentru un guvern decent.
Pierderile teritoriale sunt întotdeauna ceva rău pentru mândria națională.
În fond însă, pentru asta sunt negocierile: Spui ce vrei și ce ești dispus să dai.
Nu a fost niciodată vorba de anexarea a cât mai mult teritoriu ucrainean, asta până când lucrurile s-au schimbat.
La fel ca în timpul Maidanului, Occidentul a decis că războiul și instabilitatea sunt mai ieftine decât negocierile dar și Rusia a apreciat greșit cât de eficientă a fost spălarea creierului în decursul celor opt ani de după Maidan (un eșec inacceptabil al serviciilor de informații, dacă mă întrebați pe mine); rezultatul este că niciunul dintre obiectivele inițiale nu este realizabil fără a reduce puterea și relevanța economică a Ucrainei.
Dar, în afară de aceasta, Rusia va trebui să ia considerabil mai mult teritoriu pentru a obține pacea în Ucraina, pentru că în acel teritoriu se află o populație rusă omogenă și în număr mare, practic abandonată odată cu dezintegrarea URSS (în cadrul căreia nu avea importanta prea mare ”cetățenia”). Ceea ce ar trebui să determine cu adevărat evoluția Ucrainei
post-URSS este voința populară, autodeterminarea și tot ceea ce trebuie
făcut pentru a proteja oamenii de discriminare din cauza limbii lor
native.
Dacă ar fi vorba de o încetare a focului acum, o mare parte (dacă nu chiar majoritatea) din resursele naturale, industria și energia Ucrainei s-ar afla în ceea ce este acum Rusia.
PIB-ul Ucrainei ar scădea cu 30-40%, dar acest lucru nu ar schimba mare lucru pentru NATO și UE, care văd în Ucraina doar un băț cu care să bată Rusia și o rezervă de forță de muncă ieftină. Fundamentele nu s-ar schimba: țara era deja pe calea sărăciei și a autodistrugerii.
Din perspectiva Rusiei deci este necesar să se facă mai mult, și cheia este pe direcția Kherson.
Fără el, devine imposibil sau, in orice caz foarte greu pentru Rusia să afecteze Ucraina ca putere internațională, astfel încât să nu mai fie dăunătoare pentru spațiul Federației și atractivă pentru colonizatorii vestici și NATO.
Fără Kherson nu mai este posibil să tai Ucraina de la capacitatea de industrie grea prezentă în Krivoi Rog, de la comerțul maritim și participarea la Tratatul de la Montreux, sau să legi Transnistria de Rusia astfel încât să nu mai fie susceptibilă la șantajul Ucrainei și al Moldovei (care ar putea duce pe termen mediu și lung chiar la o epurare etnică similară cu cea din Ucraina).
Din spatele Niprului, Rusia poate face foarte puțin sau chiar nimic care să compenseze acest lucru și, dacă nu se schimbă ceva radical, retragerea din Kherson poate fi acceptarea faptului că o Ucraină ostilă, înarmată până în dinți, veșnic înrăită, va amenința mereu regiunile rusești învecinateș consecinta ar fi o noua cortina de fier, trasata pe Nipru.
Alternativa este de a schimba radical cursul acum, iar unele dintre roadele acestei corecții de curs ar putea veni abia după OUG. Abandonarea obiectivelor OMS nu reprezintă o amenințare doar pentru Rusia însăși, ci pentru întreaga lume. Rusia luptă pentru toate țările, pentru a avea dreptul la o politică internațională independentă.
Dacă Rusia nu se poate întoarce mai întâi la Kherson și, de acolo, la Nikolaev, campania împotriva infrastructurii critice a Ucrainei, începută în 10 octombrie, va trebui nu doar să continue ci și să se intensifice.
În absența controlului asupra anumitor zone strategice, cum ar fi Kherson, puterea militară a Ucrainei va trebui să fie slăbită mult mai mult pentru a ajunge la un punct în care să accepte negocieri în condițiile necesare.
Redeschiderea frontului de nord, chiar dacă Rusia nu are intenția de a anexa acele teritorii, apare din nou ca o necesitate pentru a scoate regimul Zelenski din zona de confort.
Toate acestea sunt mult mai dificile decât păstrarea Khersonului.
Părăsirea lui era, poate, inevitabilă din cauza tuturor greșelilor făcute de Rusia până acum.
Deși lucrurile nu sunt iremediabil de salvat, aceste greșeli amenință să transforme ”Operațiunea Militară Specială” într-un război în toată regula!