In urma Primului Razboi Mondial, in 1919 s-a nascut Societatea Natiunilor, o adunare mosita de presedintele american W. Wilson, sortita insa esecului datorita, in primul rand abtinerii de la participare a insasi tarii fondatoare, Statele Unite si, in al doilea rand, datorita lipsei instrumentelor de punere in practica a deciziilor adoptate de statele membre ceea ce a permis aparitia nazismului, cu consecintele pe care le cunoastem.
Insa principiile au ramas in vigoare si visul pacifist nu s-a stins, astfel ca, in 1946 renaste, sub forma Organizatiei Natiunilor Unite, cu o reprezentativitate si mai mare, cu forta militara proprie pentru mentinerea pacii si cu reintegrarea Uniunii Sovietice a carei expulzare din Societatea Natiunilor in 1939 a fost una din cauzele desfiintarii Societatii.
Rezultata in urma intalnirilor Aliatilor (USA, UK si URSS) la Teheran in 1943 si a unui grup de peste 50 de tari la Ialta (1945), se adopta Carta Organizatiei Natiunilor Unite.
Dupa Al Doilea Razboi Mondial, lucrurile pareau ca incep sa functioneze si chiar au functionat o buna perioada de timp, de bine de rau ONU avand un rol destul de important in destinele Lumii. Daca mai tineti minte, "campionul pacii", Nicolae Ceausescu jongla cu principiile si articolele ONU alergand ca titirezul prin Orientul Mijlociu si Occident.
Statele Unite insa, tocmai iesite din izolationism incepe sa simta un apetit pentru a se impune ca forta globala si pune bazele NATO, o organizatie militara cu scop declarat defensiv avand ca inamic principal URSS.
Urmeaza apoi, o serie de organizatii si organisme grupate in jurul Statelor Unite, cu diverse roluri economice precum si aliante militare care sa complementeze teritorialitatea limitata a NATO (care se ocupa doar de amenintarile din emisfera Nordica).
Revenind la ONU, potrivit Cartei, aceasta organizatie are o serie de agentii specializate care sunt subordonate in activitate organismului reprezentativ, respectiv Adunarea Generala. Aceste agentii sunt in numar de 15, printre ele: Fondul Monetar International, Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor, Uniunea Internationala a Postelor, OMS, ICAO s.a.
Ceea ce le caracterizeaza in mod esential este modul in care se stabilesc politicile acestora, anume prin vot in Adunarea Generala.
Cu exceptia problemelor de securitate si a conflictelor militare, unde deciziile pot fi supuse unui veto din partea anumitor membri (Puterile aliate din al doilea Razboi Mondial), celelalte decizii se iau prin majoritate, simpla sau calificata, unele. E mai putin important acest lucru, mai mult conteaza ca “o tara, un vot” este o regula de baza la ONU.
Actele regulatorii ale ONU si agentiilor sale, prin dispozitiile Cartei, sunt LEGE pentru tarile membre. O hotarare adoptata cu respectarea procedurilor din Carta ONU va fi respectata de oricare dintre membrii ONU, aceasta conformare fiind esenta pacii, scopul declarat al ONU.
Problemele majore au inceput atunci cand un membru al ONU a considerat ca poate sa calce in picioare rezolutii ONU, considerandu-se mai egal decat ceilalti si nefiind multumit cu statutul de membru cu drept de veto in CS al ONU.
De-a lungul timpului, acest membru a folosit doua intrumente esentiale pentru a deturna rolul si scopurile ONU: coruperea si intimidarea. Coruperea a fost realizata la nivelul ocupantilor functiilor de conducere a agentiilor ONU iar intimidarea la adresa tarilor membre.
Treptat, in politica externa a Statelor Unite, “domnia Legii” a fost inlocuita cu “domnia regulii”. Diferenta este subtila insa extrem de importanta! Daca LEGEA este o norma de conduita adoptata prin mecanism democratic si respectata, de principiu, in mod voluntar, in ceea ce priveste “regula”, aceasta este flexibila, raspunde unor interese restranse si are un caracter univoc, fiind recunoscuta de cel care o dispune, cel impotriva careia se dispune nu este obligat sa si-o insuseasca.
Practic, puterea structurii supra statale, reprezentata de ONU este subminata de regulile conjuncturale stabilite ad-hoc, impredictibil si nedemocratic, de un grup limitat de tari in tot felul de organizatii limitate din punct de vedere al reprezentativitatii populatiei. Asta despre intimidare.
Coruperea este un proces mai lent si s-a derulat prin grupuri de “oameni de afaceri” a caror avere a crescut urias prin simbioza cu bugetele tarilor Vestice, in special insa cu cel al Statelor Unite. Acestia, cunoscuti sub tot felul de nume gen “Bildeberg, Davos samd” sau necunoscuti, au lucrat concertat pentru capturarea institutiilor care determina votul in Adunarea Generala a ONU sau au capacitatea de a influenta votul altor tari mai tematoare ori vasale.
Ca urmare a acestor influente, avem acum principii adoptate de ONU care merg in directii evident gresite.
Cu toata influenta manifestata, deciziile adoptate nu au fost suficient de radicale. O serie de membrii ONU s-au opus indaratnic si aici a intervenit capacitatea SUA de a agita apele printr-un val de revolutii “colorate” ori de a provoca conflicte spectaculoase in urma carora a nu a castigat militar dar a generat atat de mult haos incat a oferit preocupari care au saturat agenda internationala.
Pentru ca “pofta vine mancand” si pentru a compensa nivelul scazut de inteligenta in gestiunea problemelor pe care tot ei le-au creat, Statele Unite si aliatii din NATO au gasit ca solutie pentru a acoperi deficitul economic rezultat in urma proastei administrari a pandemiei generarea unei stari conflictuale la granita Rusiei, mizand pe detinerea initiativei si avand ca scop accesul la resursele enorme ale Rusiei.
Declansarea conflictului la initiativa Federatiei Ruse i-a luat insa prin surprindere si nu sunt convins ca au descifrat corect importanta vizitei facute de Putin in China cu cateva zile inainte de inceperea “operatiunii speciale” impotriva Ucrainei. Vizita a avut, cu siguranta, rolul de a verifica pregatirea Chinei in fata unei provocari cu mult mai mari decat cea a conflictului militar. Vizita a fost o punere de acord pe pasii urmatori, in care forta ONU urmeaza sa fie repusa in vigoare.
Evenimentele ulterioare par sa confirme aceasta teorie. Justificarea Rusiei este una fundamentata juridic pe actele si rezolutiile emise de ONU precum si pe practica internationala derivata din acestea. Un jurist care va analiza peste ceva timp logica evenimentelor va gasi succesiunea juridica in buna regula.
Retorica Chinei este si ea in acelasi sens, indirect insa, sustinerea Rusiei in aventura Ucraineana avand in spate nu neaparat situatia din Taiwan cat validarea argumentatiei juridice oferite de Rusia.
Acum, ca anumite chestiuni au fost contextualizate, sa revenim la “globalizare”.
In lumea de dupa caderea comunismului, tarile nu mai pot functiona in mod independent, izolat. Dezvoltarea economica din ultimele trei decade a fost uriasa iar pietele de desfacere s-au unit si tot mai multi oameni isi pot permite sa aleaga tot mai multe produse.
Imperativele economice nu mai permit ca o singura tara sa joace rolul de jadarm mondial si sa decida cum se deruleaza comertul international. Dominarea rutelor de transport a energiei si, concomitent, a celor de transport a produselor poate functiona atunci cand puterea care le controleaza militar este totodata si producator major, principal.
Or, Statele Unite au pierdut aceasta pozitie iar incapatanarea de detine in continuare pozitia nu face decat sa creasca numarul contestatarolor si vointa acestora de a se opune. Adica, genereaza razboaie cu toate consecintele acestora, inclusiv migratie necontrolata.
Echilibrarea intereselor intre producatorii de bunastare si consumatorii de minim necesar necesita intalnirea intereselor in cadrul ONU, locul unde acestea se pot armoniza prin compromis. SUA a negat acest rol in ultimii 30 de ani.
In acest moment, sunt doua puteri care au pornit un proces de schimbare a ierarhiei si a monopolului SUA: din punct de vedere militar, Rusia si-a asumat rolul ingrat de a duce conflictul pe plan militar iar pe plan economic, China.
Ne aflam asadar, in fata inlocuirii unei globalizari hegemonice apartinand SUA cu o globalizare distribuita intre China si Rusia, cel putin pentru moment, globalizare insa in care cele doua puteri par a intentiona sa redea ONU capacitatea de a o gestiona. BRICS este vehicolul economic care le asigura functionarea in perioada de tranzitie si solicitarea de aderare din partea Argentinei si a Iranului pare a fi impulsul de care avea nevoie restul lumii pentru a alege una din tabere. Asta pentru ca, in urma ultimei intalniri G7 si NATO, se pare ca SUA a cam pornit la razboi impotriva ONU.