de Sorin Faur
Prin activarea acestui personaj avem parte simultan de mai multe spectacole într-unul singur.
Primul e psiho-semidrama timidului decompensat care și-a descoperit tîrziu obrăznicia.
Nepracticarea la timpul potrivit a obrăzniciei l-a ținut departe de băieței și fetițe, care nu se prea jucau cu el.
Deci, dpdv social, s-a născut cam mîhnit. Iar cînd i-a depistat, tardiv, beneficiile, a vărsat-o într-o căldare de tupeu și lasă cu ea o senzație foarte convingătoare de infantilism supraponderal. Căci pe un trup grizonant șade alandala obrăznicia prea proaspătă, nerafinată, smucită, bebelușă.
Rulează în paralel tragedia bufă a ageamiului impetuos.
Hărnicia nedatorată face din astfel de personaje aproape întotdeauna campionii tuturor concursurilor de împrejurări, în care se nimeresc nu neapărat din voia lor (întîmplarea joacă aci un rol secundar, dar vînjos).
Tupeul înfige astfel de caractere crispate în absolut toate fotografiile de la absolut toate evenimentele. E dîrz, dar e sufletul petrecerii.
E mobilizatorul inimos al grupului.
Dă tonul cîntecelor de drumeție în autocar. De cele mai multe ori cîntă singur.
E cel de care șeful pare destul de mulțumit, dar și extrem de agasat.
Rîde disperat în toate pozele. Uneori și-n alea de la comemorări sau îngropăciuni. Dar nu se supăra nimeni.
Așa e el, inimos. Iar toată această spumă agitată trebuie să mascheze tonic nepriceperea în nimic.
De pildă, în politică, unde a răsărit de circa 0,82 secunde, dar se crede deja apt nu numai pentru șefia partidului care ne ordonă să salvăm România, ci și pentru președinția dezamăgitoarei noastre republici. În aceste funcțiuni și aspirații impetuoase se legitimează cu declarații ca acelea despre Rusia și China sau despre intratul sau neintratul sau intratul etc la guvernare prin niște anticipate onirice ale căror restricții constituționale aș paria că nu-l interesează.
Tot ce îl interesează e să pară foarte sigur pe sine. Așa i-a spus lui la o masă un prieten expert pă comunicare.
Al treilea film, o comédie de moravuri lejere, spune vesela poveste a mediocrului simandicos. Simțind corect că nu este ceva prea consistent, se chinuie mult să pară ceva. Deci, se proiectează gen #antreprenor.
Astfel se explică costumașele de tergal cool-business mulat, care arăta și pe dumnealui ca orice echipament de snorkeling cu revere.
Dar aci nu e vina sa.
Așa e moda. Iar mediocrul e întotdeauna conformist.
N-are oaie să nu zacă în trend. Se asortează neîncetat curentului. Pe gri, de regulă. Sau pe negru. Iar cînd se decide s-o ardă rebel-glamour, încalță șoșoni bliopepit și îi poartă cu morga de care nu poate da dovadă decît un distins pedagog, foarte sever, din junețea școlară a actualului Secretar General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.
Altfel, băiat bun.
Într-un scurt-metraj îl poți distribui în rolul unui agent to be, dar exmatriculat de la un liceu de ofițeri din provincie, căruia un vagabond cu timbru vocal jos îi strigă la mișto, din spate, noaptea, pe-o alee, "CULCAAT!!!".
Iar el se execută, săracu. Instinctual.
De unde spectatorul educat va deduce că exmatricularea a fost o nedreptate cauzată de corupția sistemică a unui stat capturat de penali.