Aveam 18 ani, picasem de doua ori la admiterea de la Politehnica; deh, matematica mea nu mergea dincolo de integrale. Pana atunci, ca orice licean, ma ocupasem de "Muzici si faze", a'propos, e o carte cu titlul asta care descrie pana la identitate si adolescenta mea; spre deosebire de multi altii insa, ma ocupasem si de construit tot felul de amplificatoare, de modificat magnetofonul Majak astfel incat sa mearga "in picioare" si sa dea vreo 10 W stereo,
el fiind mono de la maicutza sau taicutzul lui sovietic! Deci, ma
ocupasem intrucatva de electronica, nu mult, cat sa trag cu urechea la
frecventele Militiei cu un radio modificat si sa emit de colo pana
dincolo cu tot felul de emitatoare cu unul, doi sau trei tranzistori. Cu
unul facut intr-un ceas am copiat chiar la teza de la Limba Romana in
clasa a XII-a. Nu ca ar fi fost necesar, doar asa, de amorul artei!Dupa terminarea liceului si dupa ce am picat, cum spuneam, la Poli, am scapat ca printre urechile acului de o repartitie la Mina Uricani... Da, la terminarea liceului ne-au repartizat la mina nene, asa, ca sa nu uitati cu ce fel de regim de cacat am avut de-a face, voi astia care mai aveti vreo nostalgie din asta, idioata! Apoi, prin septembrie 1989 am primit ordinul de incorporare, m-am prezentat la Comisariatul de sector unde am dat cu subsemnatul caci vizita medicala deja o facusem inca din liceu. Pentru ca m-am dat priceput in electronica si radio, m-au repartizat la Transmisiuni. Deci nu era chiar totul pierdut! Nu uitati, eram in septembrie 1989!
Urma sa ma prezint la unitate pe 12 ianuarie 1990. Intre timp insa, o parte dintre securisti nu au mai suportat sa stea cu banii la ciorap si au negociat declansarea asa-zisei "Revolutii", pe care am petrecut-o in strada, la Universitate si la Sala Palatului iar fuga lui Ceausescu cu elicopterul pe terasa blocului, cu castile pe cap ascultand cu niste radiouri modificate comunicatiile cu Turnul Otopeni si survolat de un mare Mi-8. Cu inima in gat de teama ca ma vor impusca astia! Mai stii Cataline? Ca erai si tu cu mine acolo, pe terasa!
Fireste, deci, dupa Lovilutie si dupa Anul Nou cand, la vreo doua saptamani a aparut in eter UniFun radio, eram acolo! Pe frecventa, bineinteles, acultand "altceva"! Am lasat ascultatul vreo 2 zile pentru un pic de Poiana Brasov si inca vreo 2 la Codlea, la niste unchi de-ai mei, dandu-ma pe schiuri...
Am revenit pentru plecarea in armata dar am primit scrisorica prin care eram anuntat ca se amana incorporarea pe 2 sau 3 februarie ori asa ceva...
Asa ca am ramas atarnand prin Bucuresti, fara noima dar cu niste idei tampite, cum ca locul meu ar fi prin radio. Si unde era sa ma duc? Evident, la UniFun! Nu stiam decat in mare pe unde era dar l-am gasit cu un pic de tupeu, trecand de paznicul de la Geologie mormaind ca ma duc "la radio".
UniFun era in podul Universitatii, intr-o sala de curs anosta din care mai tin minte si acum gri-ul de pe pereti. In alta sala era o masuta si un telefon la care se primeau mesajele de la ascultatori. Era asa o nebunie, atatia se perindau pe acolo incat, nu stiu nici eu cum, am ajuns sa preiau telefoanele. Scriam mesajele pe jumatati de foaie si le duceam "in studiou".
Asta, "studioul", era facut din catedra si doua mese; pe catedra era mixerul si microfonul, in stanga erau doua magnetofoane Revox (care au ajuns la FUN Radio mai tarziu) iar in drepta era un casetofon. Deck, evident.
Pe acasa treceam rar in zilele acelea, preferam sa stau acolo unde, credeam eu, se facea istorie cu primul post de radio independent. Ma durea in cur de momentul istoric insa eram complet topit dupa atmosfera de acolo: erau niste tipi si niste tipe misto cu muzica "mea". Aveam si eu o multime de benzi insa, ce chestie, exista un fel de "playlist" care se difuza, bazat in mare masura pe muzica frantuzeasca. In plus, erau in doua piste asa ca nu puteam sa fac nimic cu ce aveam eu.
Tin minte ca, intr-o seara, cand la mixer era Daniel Klinger, am luat o masina de scris, din alea vechi, la care dadeai zdravan cu degetul si care avea clopotel la sfarsit de rand si, in timp ce el vorbea la microfon eu dadeam la masina sa sune ca un teleimprimator!
Pierdusem sirul zilelor si al noptilor, stateam pe acolo mai tot timpul si dadeam o mana de ajutor; cred ca intram in categoria "groupies" si deja faceam parte din peisaj caci nu mi-a zis nimeni sa ma car acasa.
Deja ma adoptasera si chiar am fost la un bairam impreuna iar pe drum, la acum "Teatrul foarte mic" de la Piata Rosetti, in intuneric era o gasca de studenti care dansau de mama focului pe muzica de la FunRadio! Bagheera avea pe spatele gecii de piele un sticker cu numele radioului si eu de asemeni si tipele de la bairam ne faceau semne cu mana sa venim si noi la petrecerea lor. Misto!
intr-una din acele zile, mai precis o seara, pe la ora 18, tipul care fusese la butoane de zi s-a uitat la ceas, s-a ridicat de la masa si mi-a zis: "E randul tau, eu trebuie sa plec ca mi-am terminat tura". Acuma, ce era sa fac? Normal ca m-am asezat cu aplomb, ca doar nu era sa il las pe tip sa se prinda ca eu nu eram "de-al casei". Si, in secunda doi, m-am cacat pe mine de emotie! Eram la butoane! La butoanele UniFun Radio! Bai, va dati seama ce insemna pentru mine, un pusti de 19 ani care isi dorea chestia asta dar nici nu indraznea sa se gandeasca la asa ceva? Nu cred! Afara era miting, manifestatie, televiziunea de stat era intr-o bula mare de ceata, Petre Roman instiga multimea la violente din balconul CC-ului iar eu habar nu aveam de toate acestea!
Puneam muzici si scriam in caietel, ba chiar am dat si niscaiva voce pe post cand anuntam cat e ora si ce muzichii se auzeau. Toata noaptea am mixat. Teoretic, dimineata ar fi trebuit sa vina cineva sa preia emisia. in loc de asta, pe la un 7 sau 8, m-am trezit cu un gealat cu table pe umar insotit de un soldat, amandoi cu uniforma albastra, de militieni. Acuma, "militia era cu noi" asa ca nu m-am speriat dar i-am intrebat ce dracului cauta acolo, in podul Universitatii unde, nu stiu daca v-am spus, nu erau geamuri ci doar doua lucarne de pod, prin care daca vroiai sa belesti ochii trebuia sa te urci pe un scaun. Dar si cand te urcai, aveai vedere direct spre Piata Rosetii, asa ca am avut bilete in primul rand la prima mineriada cu care se confrunta Bucurestiul. Era 29 ianuarie 1990 si multimea era ciorchine in jurul sediului PNT. Minerii erau ca niste salbatici insetati de cioburi si sange iar FunRadio era aparat de un "plotonier" si un soldat fara cartuse la Kalashnikovul de pe umar!
Din fericire, nimeni nu a urcat la postul de radio, inca nu vedeau in studenti vreun pericol asa ca am scapat. Singura problema a fost ca, pana spe 30 ianuarie 1990, dimineata, am fost uitat la butoane.
Acuma, singura mea curiozitate este daca cei care se ocupau de radio si-au dat seama ca la butoane era unul mic care respira greu de emotie si nu unul de-al lor! Ma rog, eu eram acolo din greseala ca nici eu nu m-as fi dus daca stiam ce urma! Ca mineri au fost chemati din 28 ianuarie, cam pe cand tipul de dinainte o stergea englezeste. Pardon, frantuzeste...
Nu a fost mare scofala dar pot sa imi reclam locul in istoria radioului post-decembrist din Romania!
Am plecat acasa cand mi-a sosit schimbul, am tras un pui de somn si, ati ghicit, am revenit la radio.
Am intrat in plina sedinta de consiliu, care se tinea cu mainile in sold, chiar in fata pupitrului. Am ramas in usa, cam la un metru de la intrare iar tipul care ma schimbase la butoane m-a aratat cu degetul! Erau vreo 3 tipi si o tipa, nu mai stiu cine ce si cum. Imi amintesc doar ca unul din ei era mai slabut si cam cat mine ca inaltime. Ma asteptam sa tabere pe mine si sa imi frece ridichea a'propos de aventura mea la butoane, fara sa am de-a face oficial cu radioul. in loc de asta, tipul de care va spuneam mi-a zis ca apreciaza ca, spre deosebire de cei care erau trecuti in grila si care trageau chiulul, eu chiar veneam acolo si eram disponibil si ca am facut treaba buna ca am tinut emisia. Mi-a propus sa vin sa lucrez la radio "on a permanent basis". Eh, nu a folosit chiar expresia asta, dar v-ati prins, asta era sensul!
In timp ce imi vorbea, simteam ca mi se inmoaie picioarele si ma gandeam cum dracului sa tragi chiulul de la asa ceva! Pai eu, daca as fi putut, as fi adus bani de acasa, as fi platit sa fiu acolo, la butoane! Si astia trageau chiulul... Pfoai!
"Din pacate", i-am spus, "in cateva zile urmeaza sa plec in armata insa promit sa revin, daca imi pastrati un loc". S-a uitat la mine lung, credea probabil ca sunt student ceva, si mi-a zis ca nu are cum sa faca asta. Stiam si eu insa doua lucruri s-au intamplat atunci: am simtit o mare multumire pentru ca invitatia era o recunoastere si am devenit pe viata bolnav de radio...
Eram in armata cand am aflat de marea schisma UniFun si FanRadio, am fost trist pentru asta! Dupa armata, in primul an de facultate am reusit sa mobilizez 20 de colegi sa facem o fundatie si sa deschidem un post de radio. Din echipa de atunci faceau parte Nadina Forga (Europa FM, TVR) si Adriana Iliescu (pe la Total, parca).
Nu a fost sa fie asa ca am lucrat pe la Romania Tineret care pe atunci avea si antena, Romania International-nu prea mult, posturi pirat si Radio Z. Mai mult sau mai putin paradoxal, Radio Z a fost radioul pe care l-am iubit iremediabil, cu bune si cu rele. Dar despre acesta, poate in alt post.