14 noiembrie 2008

Andi mi-a adus aminte de doua chestii...
Prima, o carte tare misto pe care v-o recomand: Ovidiu Verdes-Muzici si faze.
A doua, de o intamplare de la sfarsitul liceului. Nu ca ar fi singura demna de povestit ci doar ca este “self-contained” si nu necesita prea multe explicatii.
‘89, sfarsit de liceu. Nu stiu cum este acum, dar atunci se duceau inapoi manualele, deh, sa se bucure si generatiile care urmau de mustatile, barbile si alte genitale desenate pe poze, mai ales prin cel de istorie. Chestia asta se petrecea intr-un cadru oarecum festiv. Oarecum pentru ca eram ca niste demisionari: ajunsesem la sfarsitul contractului, aveam demisia si ni se cam rupea de chestiunile administrative. Mai aveam de dat bac-ul si eram niste oameni liberi carora nu le mai pasa cam de nimica. Evident, venea armata pentru cei care nu aveau pile si nici nu luau la facultate dar, ce dracu, ne bucuram de parca ne liberam de la o puscarie!
Eram cu Savu si caram dupa noi manualele cu pricina; el intr-o geanta de voiaj sport, io mai amarat, in niste sacose. Am urcat in clasa sa livram manualele-un fel de-a spune: le aruncam intr-un colt al clasei si sefa cu uteceul ne semna pe carnet. Nu prea avea incotro pentru ca, in caz de nesupunere, stia ca si-o fura, acum ca “organizatia” ne putea pupa in cur de bun ramas.

Ca niste fosti elevi destoinici ce fusesem, ajunseseram la prima ora, adica pe la 9 si jumatate. Asa ca miscarea era cam slaba prin zona si, dupa ce am scapat de “sarcina” stateam ca doi popandai cu curu pe catedra si ne gandeam. Evident, ne gandeam ce rautate sa facem, acum ca de chiulit nu aveam de la ce iar diodele in priza nu aveau pe cine sa mai sperie.
Cum stateam noi asa, balanganind din picioare, brusc imi vine o idee!

Pe unul din gardurile de beton ale liceului, fix in statia de autobuz, era un telefon public, din ala de culoare incerta, hidos si care mergea cu monede de trei lei. Era un pic beteag, in sensul ca se cam clatina. Avea “joc”. Puteam aprecia corect pentru ca eram absolventi de sectie de mecanica, chiar daca liceul era unul de mate-fizica!
Dintotdeauna imi dorisem sa stiu ce ascunde magaoaia dar nu am avut pe ce sa “studiez”.
Un scurt briefing cu Savu a dus la un plan. Imperfect, ce-i drept, dar nici Debarcarea in Normandia nu a suferit de perfectiune si si-a atins scopul!

Aveam, deci, o geanta sport incapatoare. Ochiometric, se pupa la dimensiuni cu “obectul”.
Am ieisit impreuna ca in filmele de desene animate, privind in sus si fluierand. O miscare dibace a plasat geanta deschisa sub “obect” iar Savu si-a continuat usor drumul, eu ramanand pe langa geanta> Era nasol ca la ora aia cam era lume pe strazi, ce-i drept, nu prea multa ca militienii erau vigilenti si te luau la intrebari daca ardeai gazu’ la ora 10 pe bulevard.
Savu trage repede o diversiune care a implicat tipat si tinut de burta in timp ce eu, ca o gorila, pur si simplu am sarit pe aparatul nevinovat ce atarna de gard!
Asta a cazut in geanta pentru ca, mai apoi, tacticos, sa urc geanta pe umar.
Evident, ziua nu se sfarsise si am plecat in clasa, cu geanta bine burdusita. Am dat explicatii contradictorii: ca sunt manualele sau, dupa caz, un video! Un VIDEO???!!!???? Dap. Si am crescut brusc in ochii, de pe-acum, fostilor colegi de clasa!
Bun! Aveam un aparat. Cum procedam?
Am mers la Savu, prin Balta Alba. Asta era singur acasa asa ca inarmat cu ciocan, dalta si surubelnite, am inceput sa convingem cacatul ala de telefon ca e mai bine sa s epredea. Pentru ca nu s-a predat, i-am dat drumul pe geam, de la etajul 7. Ocazie cu care ne-a aratat tot ce avea el mai scump! Cutia cu fise!
Erau vreo 35 de lei, tin minte ca a dat cu virgula la imparteala. Si mai tin minte si ca ne-am spart de eclere si citropish din ala galben, de la automatele comuniste.
A fost misto!

Aaa, uitasem, inauntru, in afara cutiei, niste relee si transformatoare. Nimic interesant!

Niciun comentariu:

 
hares-thief